EN
Termenii OEM și ODM sunt folosiți adesea ca și cum ar descrie o fabrică. De fapt, ei descriu cine deține proiectarea. Această singură întrebare determină aproape tot ce urmează: costul construcțiilor, durata de livrare, exclusivitatea și gradul de control pe care o marcă îl păstrează asupra piesei finale.
Într-un proiect de ceasuri OEM, marca deține desenele tehnice. Dimensiunile, toleranțele, specificațiile privind materialele, finisajele și construcțiile necesare pentru realizarea lor se bazează toate pe pachetul de fișiere al mărcii. Producătorul execută conform acestui pachet. Dacă relația se încheie, marca poate muta construcțiile la un alt furnizor fără a trebui să înceapă de la zero.
Într-un acord ODM, furnizorul deține deja proiectarea. Marca alege dintr-o gamă existentă, adaugă elemente de branding sau modificări de culoare și ajunge mai repede pe piață. Furnizorul își păstrează drepturile asupra proiectării de bază.
Pentru componentele exterioare, cum ar fi cadranul, carcasele, brățările și broșele, această întrebare privind proprietatea este întreaga afacere. Ea decide dacă un competitor poate comanda aceeași piesă la şase luni după aceea.
Cine deține desenele și echipamentele de producție
Proprietatea asupra drepturilor de proprietate intelectuală este prima diferență practică și apare în contract mult înainte de începerea producției.
În cadrul termenilor OEM, desenele 2D, fișierele 3D STEP, fișierele de grafică și echipamentele de producție personalizate aparțin mărcii. Clauzele de cesiune fac acest lucru explicit. Fără ele, un furnizor ar putea reutiliza o formă de brățară proprietară sau un model caracteristic de cadran pentru un alt client, iar marca ar avea mijloace limitate de acțiune.
În cadrul termenilor ODM, fișierele de proiectare rămân, de obicei, în posesia furnizorului. Marca primește o licență pentru comercializarea produsului finit, uneori cu o perioadă de exclusivitate. Această perioadă poate acoperi o gamă de culori sau o regiune, nu structura de bază.
Proprietatea instrumentelor urmează aceeași împărțire. Instrumentele OEM sunt, de obicei, plătite de marcă și rămân proprietatea mărcii, chiar dacă sunt stocate în spațiile furnizorului. Instrumentele ODM sunt deja amortizate, ceea ce explică, în parte, faptul că costurile unitare ODM sunt mai mici de la început.
| Factor | Calea OEM | Calea ODM |
|---|---|---|
| Fișiere de design | Deținută de marcă | Deținută de furnizor |
| Proprietatea echipamentului | De marcă, dacă este specificat | Furnizor |
| Cost inițial | Mai mare, instrumente personalizate | Mai mică, instrumente existente |
| Exclusivitate | În întregime, implicit | Negociat, adesea limitat |
| Modificări ale designului | Orientat pe Marca | Limitat de proiectarea de bază |
| Timpul până la prima livrare | Mai lung | Mai scurt |
Profilurile de viteză și cost pentru fiecare cale
Structura costurilor este domeniul în care cele două modele par cel mai diferite echipei financiare a unei mărci.
Un program de componente OEM presupune o investiție inițială în dotări. Matrițele, formele, ecranele și dispozitivele trebuie realizate și validate înainte de lansarea în producție. Acest cost apare la începutul proiectului și ridică cantitatea minimă de comandă eficientă, deoarece costul dotărilor trebuie repartizat pe unități. Odată ce dotările sunt validate, costul pe unitate scade și scalarea devine eficientă.
Un program ODM evită majoritatea acestor etape. Furnizorul deține deja dotări funcționale și un proces validat. Marca plătește doar modificările legate de branding, ajustările cosmetice minore și ambalaj. Costul pe unitate este mai mare decât într-un program OEM matur la volum mare, dar costul de intrare este mult mai mic.
Compromisul este libertatea de proiectare. Modificările ODM trebuie, de obicei, să se încadreze în baza existentă. O nouă geometrie a găurilor de fixare sau un profil al carcasei care necesită o matriță diferită implică dotări noi și, în final, acestea împing proiectul spre economia OEM.
Ce cere fiecare model de la marcă
Cele două căi cer lucruri diferite echipei mărcii.
OEM cere documentație: desene, indicații privind toleranțele, referințe privind materialele, standarde de culoare și criterii de acceptare, toate acestea trebuind să fie pregătite înainte de realizarea dotărilor. Marca deține, de asemenea, o parte mai mare din discuția privind calitatea, deoarece criteriile de inspecție sunt, în mod obișnuit, redactate de marcă și aplicate pe eșantionul aprobat. Acest lucru necesită timp de inginerie și implică o persoană capabilă să citească un desen și să conteste o toleranță care nu poate fi respectată.
Cerintele ODM impun selectivitate. Marca trebuie să aleagă o bază care se potrivește deja poziționării, apoi să decidă ce modificări merită să fie plătite. Efortul ingineresc este mai mic, dar marca renunță la o parte din capacitatea de a dicta modul în care piesa este fabricată.
Niciunul dintre cele două volume de muncă nu este mai ușor în ansamblu. Ele sunt doar distribuite diferit.
Un caz de componentă în care alegerea modelului a schimbat rezultatul
O marcă care dezvolta o brățară a pornit de la o bază ODM. Profilul elementelor a fost preluat din catalogul existent al furnizorului, iar primele mostre au fost produse rapid. La șase luni după lansare, o etichetă concurentă a lansat o brățară cu aceeași geometrie a elementelor și o altă broșă.
Marca presupusese că aranjamentul era exclusiv. Contractul acoperea combinația de culori și branding-ul, nu arhitectura elementelor. Trecerea la un profil de elemente OEM a însemnat noi matrițe, validarea noilor echipamente și un ciclu complet de mostre. Brățara a doua a costat mai mult inițial, dar geometria aparținea mărcii, iar nicio altă etichetă nu putea comanda aceeași piesă.
Acel caz nu constituie un argument împotriva ODM. Este o reamintire că exclusivitatea este o clauză contractuală, nu o stare implicită. O marcă care are nevoie ca piesa să fie protejată împotriva copierii trebuie să plătească pentru echipamentele care asigură această protecție.
Alegerea unei căi fără a vă bloca în ea
Cele două modele nu reprezintă angajamente permanente. Multe mărci încep pe o bază ODM pentru a testa cererea, apoi trec la echipamente OEM odată ce volumul și poziționarea justifică investiția. Altele folosesc ambele simultan: ODM acoperă lansările sezoniere rapide, iar OEM susține linia de bază.
Câteva întrebări clarifică care cale se potrivește unui anumit component:
Trebuie ca designul să fie protejat împotriva copierii?
Volumul estimat este suficient de mare pentru a absorbi costul echipamentelor?
Poate marca furniza desene complete și criterii de acceptare?
Cât de repede trebuie ca produsul să ajungă pe piață?
Este exclusivitatea negociabilă în mod scris sau este presupusă?
Răspunsurile variază în funcție de component. Un cadran cu un model distinct justifică, de obicei, echipamentele OEM. O broșă care respectă o formă standard poate nu justifica acest lucru.
Rezultatele achiziționării componentelor depind de claritatea cu care sunt definite, înainte de partajarea primului fișier, proprietatea asupra proiectării, drepturile asupra echipamentelor și criteriile de inspecție. Burriva, prescurtare pentru Baoruihua (Dongguan) Precision Technology Co., Ltd., se concentrează pe componente OEM pentru ceasuri, produse în baza sa de producție din Dongguan, având capacități interne pentru fabricarea cadranelor, carcaselor, brățărilor și broșelor. Echipa lucrează pe baza desenelor documentate și a criteriilor scrise de aprobare, efectuând inspecții dimensionale și mai multe runde de verificări la intrare, în proces și la ieșire. Mărcile care evaluează o abordare OEM sau ODM pentru cadre, carcase, brățări sau broșe pot contacta firma pentru a discuta proprietatea asupra proiectării, termenii privind echipamentele și pașii de aprobare.